Astra Giurgiu ar putea disputa meciul cu Steaua în Giulești. A doua etapă din primul tur al Ligii 1 de pe 27 iulie pe care Astra ar trebui s-o joace „acasă” , ar putea fi găzduită de giuleșteni. Motivul pentru care echipa giurgiuveană nu poate juca meciul din retur cu Domzale din Europa League, precum și pe cel cu Steaua din campionat este situația propriului teren.
„Acolo este șantier, se construiește o tribună de 4000 de locuri”, a declarat Dinu Gheorghe, președintele Astrei Giurgiu, care ar juca bucuros pe Giulești.
De azi se vând bilete și la stadion
De astăzi suporterii Stelei își pot achiziționa bilete și de la case. Până acum tichetele pentru meciul tur cu Vardar din turul doi preliminar al Ligii Campionilor au fost disponibile doar online, dar de azi, fanii roș-albaștrilor își pot achiziționa bilete și de la casele Arenei Naționale. Meciul se va disputa marți, 16 iulie iar până acum, după spusele managerului Mihai Stoica, au fost vândute online 20.000 de bilete.
Programul caselor de bilete:
VINERI – 11:00 – 19:00 SÂMBĂ‚TĂ‚ – 11:00 – 16:00 DUMINICĂ‚ – ÎNCHIS LUNI – 11:00 – 19:00 MARȚI – începând cu ora 11:00
Vardar tare în amicale
Adversara Stelei din turul doi preliminar al Ligi Campionilor, Vardar Skopje a disputat miercuri un meci de verificare cu FK Skopje, echipă ce joacă în liga a doua a campionatului din Macedonia. Vardar s-a impus, marcând încă din prima repriză prin Stojkov în minutul 34. Scorul final a fost stabilit de mijlocașul Gjorgiev în minutul 51, Vardar caștigând partida cu scorul de 2-0. Milevski a mizat pe sistemul de joc 4- 2- 3- 1 pe toata durata meciului, schimbând la pauză toată echipa.
Vardar în prima repriză: Pavlovic – Reljic, Bojovic, Tanevski, Cikarski – Temelkov, Petrovic – Jimenez, Petrov, Stojkov – Kostovski
A doua repriză: Zahov – Lazarevski, Dimitrovski, Nelvoski, Mitev – Mersoski, Acevski – Gjorgiev, Manevski, Gjurcinovski – Zarevski.
articol scris de Mirela Apostol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER